luni, 17 noiembrie 2014

S-a gătat şi cu asta!


Nu mai poţi scăpa  de amenzile rutiere pe care 
                 le-ai primit în străinătate 

§  Tudor AURELIAN


Ehei, pe câţi dintre apropiaţii mei nu i-am auzit lăudându-se cum au păcălit ei poliţia şi fiscul 
din-nu-ştiu ce ţară din U.E., în sensul că au primit o amendă rutieră, dar apoi au  ”uitat” să o mai 
plătească, şi respectivele autorităţi au fost nevoite să le ia boii de la bicicletă.
*
Acum am să îţi dau o veste tare proastă pe tema asta: din ianuarie 2014, odată cu apariţia Legii 
nr.5/2014, situaţia s-a schimbat dramatic.
Legea prevede că şoferii români care săvârşesc contravenţii la regulile de circulaţie în ţările U.E., 
vor primi amenzile la adresa lor de domiciliu din România, prin facilitarea schimbului 
transfrontalier de informaţii.
Sunt încriminate şi sancţionate doar o serie de încălcări ale regulilor de circulaţie în ţările U.E., 
precum: viteză excesivă, nepurtarea centurii de siguranţă, conducerea sub influenţa alcoolului 
sau a stupefiantelor etc.
Prevederile se aplică în relaţia României cu toate statele membre UE, cu excepţia câtorva ţări 
care nu au adoptat încă Directiva 2011/82/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 
octombrie 2011, de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările 
normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, respectiv:
    - Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
    - Irlanda;
    - Danemarca;


***
    A propos, eşti interesat să afli:

- pentru ce tipuri de amenzi vei fi urmărit prin toată U.E
- cum îţi va fi comunicată amenda la adresa ta de do-miciliu;

- în cat timp se prescrie aceasta amenda

- despre cum află Poliţia Rutieră din ţările U.E, toate datele tale personale;
- despre modurile în care vei putea plăti amenda rutieră aplicată ţie în ţările U.E.,
- despre ce vei păţi dacă nu-ţi plăteşti amenda rutieră aplicată în U.E., 
- despre amenda  ce ti-a fost aplicata ţie în UE pe când erai la volanul unei maşini  închiriate de 
la o firma de „rent-a-car”;
- daca aceasta Lege nr.5/2014,  se aplică sau nu, şi amenzilor aplicate ţie în statele non - U.E;
***

Dacă da, să ştii căspunsurile la toate acestea sunt date pe larg in capitolul 74 al cărţii „MAESTRU ÎN ANULAREA  AMENZILOR  RUTIERE – cum să devii”.
Iar mai multe despre această carte vei descoperi accesând link-ul: www.maestrii-succesului.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu